Conţinut

• fenomene

  
  

  Un fenomen (greacă: φαινόμενον, phainómenon, de la verbul phainein, a arăta, a străluci, a se manifesta, a se manifesta sau a se manifesta, fenomene plural) este orice lucru care se manifestă. Fenomenele sunt adesea, dar nu întotdeauna, înțelese ca „lucruri care apar” sau „experiențe” pentru o ființă simțitoare, sau în principiu pot fi așa. Termenul a intrat în utilizarea sa filozofică modernă prin intermediul lui Immanuel Kant, care l-a contrastat cu noumenonul. Spre deosebire de un fenomen, un noumenon nu poate fi observat direct. Kant a fost puternic influențat de Gottfried Wilhelm Leibniz în această parte a filozofiei sale, în care fenomenul și noumenonul servesc drept termeni tehnici interrelaționati. Cu mult înainte de aceasta, filosoful pirofon grec vechi Sextus Empiricus a folosit, de asemenea, fenomenul și noumenonul ca termeni tehnici interrulați.

• Fenomen

  Un fenomen (greacă: φαινόμενον, phainómenon, de la verbul phainein, a arăta, a străluci, a se manifesta, a se manifesta sau a se manifesta, fenomene plural) este orice lucru care se manifestă. Fenomenele sunt adesea, dar nu întotdeauna, înțelese ca „lucruri care apar” sau „experiențe” pentru o ființă simțitoare, sau în principiu pot fi așa. Termenul a intrat în utilizarea sa filozofică modernă prin intermediul lui Immanuel Kant, care l-a contrastat cu noumenonul. Spre deosebire de un fenomen, un noumenon nu poate fi observat direct. Kant a fost puternic influențat de Gottfried Wilhelm Leibniz în această parte a filozofiei sale, în care fenomenul și noumenonul servesc drept termeni tehnici interrelaționati. Cu mult înainte de aceasta, filosoful pirofon grec vechi Sextus Empiricus a folosit, de asemenea, fenomenul și noumenonul ca termeni tehnici interrulați.

  
  

• Fenomene (substantiv)

  .

• Fenomen (substantiv)

  A perceptibil prin simțuri; sau un fapt sau o întâmplare a acestuia.

• Fenomen (substantiv)

  (extensie) Un lucru sau eveniment cunoscut (de exemplu, prin inferență, în special în știință).

• Fenomen (substantiv)

  (metonimie) Un fel sau tip de fenomen (sens 1 sau 2).

• Fenomen (substantiv)

  Aspect; un aspect perceptibil de ceva mutabil.

• Fenomen (substantiv)

  Un fapt sau eveniment considerat foarte neobișnuit, curios sau uimitor de cei care îl asistă.

• Fenomen (substantiv)

  O persoană sau un lucru minunat sau foarte remarcabil.

• Fenomen (substantiv)

  Un obiect experimentat a cărui constituție reflectă ordinea și structura conceptuală care i-a fost impusă de mintea umană (în special de puterile de percepție și înțelegere).

• Fenomen (substantiv)

  
  

  O aparenta; orice este vizibil; orice, în materie sau spirit, este aparent sau este prins de observație; ca, fenomenele de căldură, lumină sau electricitate; fenomene de imaginație sau memorie.

• Fenomen (substantiv)

  Ceea ce îl atrage pe unul ca fiind ciudat, neobișnuit sau nerecunoscător; o persoană, un lucru sau o întâmplare extraordinare sau foarte remarcabile; ca, un fenomen muzical.

• Fenomen (substantiv)

  orice stare sau proces cunoscut prin simțuri și nu prin intuiție sau raționament

• Fenomen (substantiv)

  o dezvoltare remarcabilă