Conţinut

• hermeneutica

  
  

  Hermeneutica () este teoria și metodologia interpretării, în special interpretarea bibliografiei s, a literaturii înțelepciunii și a celor filozofice. Hermeneutica modernă include atât comunicarea verbală și non-verbală, cât și semiotica, presupunerile și înțelegerile prealabile.Hermeneutica a fost aplicată pe scară largă în umanități, în special în drept, istorie și teologie. Hermeneutica a fost aplicată inițial la interpretarea sau exegeza scripturilor și ulterior a fost extinsă la întrebări de interpretare generală. Termenii „hermeneutică” și „exegeză” sunt uneori folosiți în mod interschimbabil. Hermeneutica este o disciplină mai largă care include comunicarea scrisă, verbală și nonverbală. Exegeza se concentrează în primul rând pe cuvântul și gramatica din s. Hermeneutica, ca substantiv singular, se referă la o anumită metodă de interpretare (vezi, în schimb, dubla hermeneutică).

• Exegeza (substantiv)

  
  

  O expunere sau explicație a, în special a celei religioase.

• Hermeneutică (substantiv)

  Studiul sau teoria interpretării metodice a, în special a sfintelor.

• Exegeză (substantiv)

  Expunere; explicaţie; în special, o explicație critică a unei sau a unei porțiuni din Scriptură.

• Exegeză (substantiv)

  Procesul de a găsi rădăcinile unei ecuații.

• Hermeneutică (substantiv)

  Știința interpretării și explicării; exegeză; esp., acea ramură a teologiei care definește legile prin care trebuie constatat sensul Scripturilor.

• Exegeză (substantiv)

  o explicație sau interpretare critică (în special a Bibliei)

• Hermeneutică (substantiv)

  ramura teologiei care se ocupă cu principii de exegeză