Conţinut

Principala diferență între monoteism și politeism este că Monoteismul este o credință într-un singur zeu și Politeismul este un cult sau o credință în zeități multiple.

• Monoteism

  Monoteismul a fost definit ca fiind credința în existența unui singur zeu care a creat lumea, este atotputernic și intervine în lume. O definiție mai largă a monoteismului este credința într-un singur zeu. Se poate face o distincție între monoteismul exclusiv și atât monoteismul incluziv, cât și monoteismul pluriform (panentheistic) care, deși recunoaște diferiți dumnezei, postulează o anumită unitate subiacentă. pentru ca alții să se închine unor zei diferiți cu o valabilitate egală și monolatrism, recunoașterea existenței multor zei, dar cu închinarea constantă a unei singure zeități. Termenul "monolatrie" a fost probabil folosit prima dată de Julius Wellhausen. Definiția mai largă a monoteismului caracterizează tradițiile Bábismului, Credința Baháí, Hinduismul balinez, Cao Dai (Caodaiism), Cheondoism (Cheondogyo), Creștinism, Deism, Eckankar, secte hinduse precum Shaivismul și Vaishnavismul, Islamul, Iudaismul, Mandaeismul, Rastafari, Seicho no Ie, Sikhismul, Tengrismul (Tangrismul), Tenrikyo (Tenriism), Yazidismul și Zoroastrianismul și elemente ale gândirii pre-monoteiste se regăsesc în religii timpurii, cum ar fi Atenismul , religie chineză antică și Yahwism.

  
  

• Politeism

  Politeismul (din greacă πολυθεϊσμός, politeism) este închinarea sau credința în zeități multiple, care sunt de obicei asamblate într-un panteon de zei și zeițe, împreună cu propriile religii și ritualuri. În majoritatea religiilor care acceptă politeismul, diferiții zei și zeițe sunt reprezentări ale forțelor naturii sau ale principiilor ancestrale și pot fi privite fie ca autonome, fie ca aspecte sau emanații ale unei zeități creatoare sau a unui principiu absolut transcendental (teologii moniste), care se manifestă imanent în natură (teologii panteiste și panteiste). Cele mai multe zeități politeiste ale religiilor antice, cu excepțiile notabile ale zeităților antice egiptene și hinduse, au fost concepute ca având corpuri fizice. Politeismul este un tip de teism. În cadrul teismului, contrastează cu monoteismul, credința într-un Dumnezeu singular, în majoritatea cazurilor transcendent. Politeștii nu întotdeauna se închină tuturor zeilor în egală măsură, dar pot fi henoteiști, specializați în închinarea unei zeități particulare. Alți politeiști pot fi kateneotiști, închinând zeități diferite în momente diferite. Politeismul a fost forma tipică a religiei în epoca bronzului și în epoca fierului până în epoca axială și dezvoltarea religiilor abrahamice, cea din urmă aplicând monoteismul strict. Este bine documentat în religiile istorice din antichitatea clasică, în special religia greacă antică și religia română antică și după declinul politeismului greco-roman în religiile tribale precum păgânismul germanic sau păgânismul slav. Religiile politeiste importante practicate astăzi includ religia tradițională chineză, hinduismul, șintoțul japonez și diverse credințe neopagane.

  
  

• Monoteism (substantiv)

  Credința într-o singură zeitate (un zeu sau o zeiță); mai ales în cadrul unei religii organizate.

• Politeism (substantiv)

  Credința în existența mai multor zei.

• Monoteism (substantiv)

  doctrina sau credința că există un singur Dumnezeu.

• Politeism (substantiv)

  credința sau închinarea a mai mult de un zeu

  "politeismul din Orientul Apropiat antic"

• Monoteism (substantiv)

  Doctrina sau credința că nu există decât un singur Dumnezeu.

• Politeism (substantiv)

  Doctrina sau credința într-o multitudine de zei.

• Monoteism (substantiv)

  credința într-un singur Dumnezeu

• Politeism (substantiv)

  credința în zeii multipli